Ocolul Pământului singură, la 14 ani

 







O adolescentă din Olanda își vede împlinit visul de a face ocolul lumii, singură într-un iaht, la numai 14 ani, relatează antena3.ro. Înainte de a primi aprobarea, tânăra a trebuit să se lupte aproape un an de zile, cu autoritățile de protecție a minorilor, care o considerau prea tânără pentru o asemenea aventură.

Născută pe o ambarcațiune, în Noua Zeelandă, în timp ce părinții săi făceau ocolul lumii pe mare, Laura Dekker și-a dorit încă din copilărie să le urmeze exemplul. "De când aveam 8 ani, am vrut să fac ocolul lumii pe mare, iar, când am împlinit 10 ani, eram într-adevăr convinsă că vreau să plec, dar părinții mei nu au fost, atunci, de acord", povestește adolescenta. Între timp, părinții Laurei s-au despărțit și, la început, numai tatăl a susținut-o, în timp ce mama se temea că este prea tânără pentru a înfrunta, singură, valurile. De aceeași părere au fost și autoritățile olandeze, care au oprit-o anul trecut, când a dorit prima oară să plece.

Laura a fugit atunci în Caraibe, de unde a fost adusă cu poliția. Cazul a ajuns în instanță, iar tânăra a muncit din greu, urmând cursuri de navigație și prim-ajutor, până ce a convins judecătorul să aprobe marea călătorie.



Brangelina - casă de 40 de milioane de dolari în Italia












Brad Pitt și Angelina Jolie s-au indrăgostit atât de tare de Italia, țara în care actrița a filmat pelicula "The Tourist", încât și-au cumpărat o casă de vacanță evaluată la 40 de milioane de dolari.

Situată lângă Verona, pe dealurile din Valpolicella, reședința a fost construită în secolul al XVI-lea și are 15 dormitoare, sală de cinema și de gimnastică.

PUBLICAȚIE ELECTRONICĂ INDEPENDENTĂ

ȘI GHID INTERNET

Actualizarea acestei gazete se face periodic

   Fondator și editor:

   Cornel ARMEANU

   Secretar de redacție:

   Joanna D'Ontario


   Anul X  Nr. 93  August  2010


Copyright © 2002 - 2010 Diligenta.com Toate drepturile rezervate

Web design: Cornel Armeanu, webmaster

E-mail: cornelarmeanu@aol.com

Diligența noastră - Caleașca dumneavoastră

Acasă Basarabia  |  Cultură  |  Divertisment  |  Download  |  Externe  |  Legături utile  |  Politică  |  Religie  |  Reportaj  |  Social  |  Umor 

La țintă

DIVERTISMENT

ACASĂ


BASARABIA


CULTURĂ


DIVERTISMENT


DOWNLOADS


EXTERNE


LEGĂTURI UTILE


POLITICĂ


RELIGIE


REPORTAJ


SOCIAL


UMOR


PRESA ONLINE


PASAGERII

DILIGENȚEI


Petre Ghelmez


Vasile Poenaru


Nina Manole


Dan Giosu


Viorel Ilișoi


Const  Bojescu


Petru Scutelnicu


Roxana


Ioana Dirdara


Biblia Răspunde


Evanghelia

Sinoptică


Nicolae Kreis


Muzeul Național

Al Agriculturii


Ana Maria


Betty


Gaby Muntan


Sophia Snow


Comuna Lița


Cornel Armeanu

Online

Google


PENTRU ROMÂNII

DIN DIASPORA


CANALE ROMÂNEȘTI

DE

TELEVIZIUNE

(Online)


    Alfa & Omega - Creștin TV


    Alfa & Omega - Filme


ANALOG TV


    ANTENA 3


    COSMOS TV - Muzică


    ILFOV TV


    MOLDOVA TV


    MUNTENIA TV


    MUSCEL TV


    PARTENER TV


    POPULAR TV


    REALITATEA TV


    RTV


    SEVERIN TV LIVE   


    SHOW TIME   


    SPERANȚA


    TeleM IAȘI


    TV AS - Folclor


    TVR Internațional   


    U TV




STAȚII RADIO

ROMÂNEȘTI

(Live)


Radio NET România


Muzică Lăutărească