apasă aici -- >BASARABIA - PĂMÂNT ROMÂNESC








20 de ani de la Congresul II al Frontului Popular din Moldova



  • Joi, 1 iulie, s-au împlinit 20 de ani de la adoptarea, în cadrul celui de-al II-lea Congres extraordinar al Frontului Popular din Moldova, a unor rezoluții istorice care au avut un rol determinant în evoluția ulterioară a Republicii Moldova. Rezoluțiile Congresului FPM aveau o încărcătură simbolică aparte și au constituit un impuls pentru Mișcarea de Renaștere Națională care, la începutul anilor '90, lua amploare pe întreg spațiul Republicii Moldova.


Astfel, pe data de 1 iulie 1990, Frontul Popular din Moldova a cerut repunerea în drepturi a etnonimului "popor român" și a glotonimului "limba română". Aceste noțiuni au fost imortalizate ulterior în Declarația de Independență a Republicii Moldova, adoptată de Parlament la 27 august 1991.

Tot pe data de 1 iulie 1990, Congresul al II-lea al FPM a decis ca piața principală din centrul capitalei, numită în perioada sovietică Piața Victoriei, să fie redenumită în Piața Marii Adunări Naționale. "Congresul II al Frontului Popular din Moldova consideră că actuala denumire a Pieței Victoriei nu are nimic în comun cu istoria noastră națională. Dimpotrivă, este un simbol al expansionismului sovietic. Congresul propune Parlamentului republicii să schimbe denumirea acestei Piețe, numind-o, în cinstea actului istoric din 27 august 1989, PIAȚA MARII ADUNĂRI NAȚIONALE", se spune în rezoluția FPM din 1 iulie 1990.

De asemenea, s-a decis schimbarea denumirii Palatului "Octombrie" în Palatul Național. "Congresul II al Frontului Popular din Moldova consideră că actuala denumire a palatului "Octombrie" este improprie și total inadecvată destinației acestui locaș de cultură și propune Comitetului executiv orășenesc Chișinău să-l redenumească: Palatul Național", se arată în document.

Un alt document important adoptat la 1 iulie 1990 se referă la necesitatea constituirii unei Biserici naționale și separarea de "imperiul bisericesc rus", care "ține în supunere forțată toată populația ortodoxă românească din teritoriile anexate de URSS". Acest document a stat la baza repunerii ulterioare în drepturi a Mitropoliei Basarabiei, subordonată canonic Patriarhiei Române, care a fost dezmoștenită forțat și scoasă în afara legii de regimul sovietic după 1944.

Totodată, în cadrul aceluiași congres, au mai fost adoptate un șir de alte rezoluții, printre care: Rezoluția cu privire la statutul armatei sovietice pe teritoriul Republicii Moldova, Rezoluția cu privire la abolirea cultului personalității lui Lenin, Rezoluția cu privire la trecerea Republicii Moldova la economia de piață, Rezoluția cu privire la convocarea Marii Adunări Naționale.

Frontul Popular din Moldova (actualul PPCD), cea mai veche și mai longevivă formațiune democratică din Republica Moldova, a fost constituit în anul 1988 și a stat, de facto, la baza constituirii statului independent Republica Moldova. În 1992, acesta a fost redenumit în Frontul Popular Creștin Democrat (FPCD), iar în 1999, și-a schimbat din nou denumirea în Partidul Popular Creștin Democrat, păstrându-și această titulatură până în ziua de astăzi.



Copyright © 2002 - 2010 Diligenta.com Toate drepturile rezervate

Web design: Cornel Armeanu, webmaster

E-mail: cornelarmeanu@aol.com

Diligența noastră - Caleașca dumneavoastră

Acasă Basarabia  |  Cultură  |  Divertisment  |  Download  |  Externe  |  Legături utile  |  Politică  |  Religie  |  Reportaj  |  Social  |  Umor 

La țintă

BASARABIA

ACASĂ


BASARABIA


CULTURĂ


DIVERTISMENT


DOWNLOADS


EXTERNE


LEGĂTURI UTILE


POLITICĂ


RELIGIE


REPORTAJ


SOCIAL


UMOR


PRESA ONLINE


PASAGERII

DILIGENȚEI


Petre Ghelmez


Vasile Poenaru


Nina Manole


Dan Giosu


Viorel Ilișoi


Const  Bojescu


Petru Scutelnicu


Roxana


Ioana Dirdara


Biblia Răspunde


Evanghelia

Sinoptică


Nicolae Kreis


Muzeul Național

Al Agriculturii


Ana Maria


Betty


Gaby Muntan


Sophia Snow


Comuna Lița


Cornel Armeanu

Online

Google


PENTRU ROMÂNII

DIN DIASPORA


CANALE ROMÂNEȘTI

DE

TELEVIZIUNE

(Online)


    Alfa & Omega - Creștin TV


    Alfa & Omega - Filme


ANALOG TV


    ANTENA 3


    COSMOS TV - Muzică


    ILFOV TV


    MOLDOVA TV


    MUNTENIA TV


    MUSCEL TV


    PARTENER TV


    POPULAR TV


    REALITATEA TV


    RTV


    SEVERIN TV LIVE   


    SHOW TIME   


    SPERANȚA


    TeleM IAȘI


    TV AS - Folclor


    TVR Internațional   


    U TV




STAȚII RADIO

ROMÂNEȘTI

(Live)


Radio NET România


Muzică Lăutărească

PUBLICAȚIE ELECTRONICĂ INDEPENDENTĂ

ȘI GHID INTERNET

Actualizarea acestei gazete se face periodic

   Fondator și editor:

   Cornel ARMEANU

   Secretar de redacție:

   Joanna D'Ontario


   Anul X  Nr. 92  Iulie  2010