Diligenta

REPORTAJ DIN BARCĂ: O viaţă întreagă cu apa până la genunchi

Sunt legaţi de mlaştina lor ca de Pământul Sfânt. E o fâşie cu vreo 200 de case pe malul celălalt al Dunării, ruptă de oraşul-mamă, Tulcea, pe care băştinaşii o privesc doar în zare, ca pe un continent separat.

E cartierul Tudor Vladimirescu, o mahala înverzită, neschimbată de 100 de ani şi în care toţi îşi vorbesc pe numele mic. E lumea lui Panait Istrati, trăiesc aici de zeci de generaţii şi tot aici vor să moară. Dunărea îi îmbrăţişează din trei părţi, ca intr- o strânsoare sufocantă. E pământul îmbibat cu apă, bagi lama lopeţii şi dai de pânza freatică.

Iar Dunărea le intră în casă de zeci de ori pe an. Apa îi aşteaptă în întunericul beciurilor, iar morţii îşi dorm somnul veşnic în gropi pline de apă şi nămol. Îşi trăiesc viaţa cu apa până la genunchi ca într-o orezărie. Dar nu se dau duşi de-aici pentru un motiv foarte simplu: o fi doar o baltă, dar e a lor.

"Şi peştele s-a înecat de la atâta apă"

"A spart digul acolo. A inundat casele. Ce-aveau, porci, găini. E un cetăţean acolo care o să vă ia cu barca. Îi daţi un leu şi vă trece dincolo", spune călăuza. Traversăm Dunărea cu o şalupă şubredă.

La pontonul de pe Tudor Vladimirescu, un sătean şi-a transformat barca în taxiu, pe o limbă de pământ inundată. Cobori din barca lui direct în curtea Bisericii. Singurul drum pe care poţi călca străpunge satul până la cimitir. Citesc titlurile de dimineaţă din ziarele tulcene: "Disperare. Digurile plesnesc sub presiunea apelor. Digul Măcin-Smârdan stă să se spargă. Digul e făcut sită la Ostrov".

"Cu natura nu te pui"

Părintele Laurenţiu a ţinut slujba încălţat în cizme albastre de cauciuc. "Şi-au bătut joc de noi. Mai aveau un kilometru de dig şi nu ne inundam. În maximum două zile, o să fim sub apă. Au mai fost riscuri, şi oamenii au îndiguit cot la cot, dar de data asta n-au mai putut salva nimic. A zis primarul (Constantin Hogea - n.r.) că o să vină la slujbă. Doar a zis", spune întristat părintele. Mângâie pe cap un băiat de 7 ani din sat care aleargă pe ponton, dezbrăcat.

Pe strada Plopilor, Gherghina Spânu (66 ani) stă pe prispa casei să vadă cum urcă apa, încet, încet. "Am mai fost sub apă în '70, '71, '77, '80, '88, 2004, 2006. Suntem resemnaţi, ştim că vine după noi", pleacă femeia capul. Beciul i s-a inundat, iar mucegaiul a urcat pe pereţi pe tăcute. Borcanele cu murături sunt înconjurate de nămol. A scos ceapa şi cartofii din grădină, să se zvânte la soare.

"E păcat de mâncare. Am fiert câţiva cartofi care se stricau şi-i mănânc cu mujdei", mărturiseşte femeia. "S-a dat la aparat că o să fie inundaţii. Dimineaţă, m-am trezit la cinci ca-n fiecare zi, să arunc tărâţe la păsări. Şi până să văd ce se-ntâmplă, apa mi-a ajuns la picioare", spune soţul Gherghinei, fost subofiţer de poliţie.

Şi-a trezit baba şi au sunat la Tulcea. Fiul lor, Valentin, a ajuns în două ore. "Cu natura nu te pui. Noi am pus suflet aici", spune Gherghina. Soţia l-a făcut să se mute la Tulcea, din Moldova. "Şi dacă rămâneam acolo, tot asta mi-era soarta, să fiu sub ape", zice sarcastic bătrânul.

"M-a mâncat să rămân la casa părintească"

Doina Vasiloi are magazin în sat. Şi-a adus marfa pe şalupă de la Tulcea - baxuri de apă şi suc, pentru că pe Tudor Vladimirescu nu există apă potabilă. Doar în stadiu de proiect. Locuieşte pe strada Plaur. Pentru orice drum pe care-l are de făcut, ia barca legată de un copac de la intrarea pe stradă şi se apucă de vâslit.

"În maximum patru zile, apa ne rade! Încă nu s-a egalat Dunărea. Trebuiau barje cu nisip, cum a cerut lumea", spune, nenorocită, femeia. Băiatul cel mare i-a plecat marţi dimineaţă la practică în Constanţa. A sunat-o de dimineaţă să-i spună că a citit pe internet că încă e bine, ce e mai rău de-abia acum urmează. Îşi întinde palmele la vedere. "Săracu'! Să-l fi văzut acum două seri, cum era micuţul plin de nămol pe mâini, cum umplea sacii", oftează Doina, dând roată cu privirea luciului de apă.

Andreea Strachină